Cum amenajăm holul?

 

Majoritatea dintre noi ne angajam la un moment dat să realizăm decorul interior al casei noastre. Alcătuim un plan care să fie aplicat în sufragerie, în dormitoare, bucătărie, baie, ne gândim cum poziționăm elementele, ce paletă de culori folosim, ce stil vom adopta, de unde procurăm elementele necesare, cui îi cerem părerea.

Însă, de cele mai multe ori evităm sau pur și simplu nu luăm în seama o încăpere destul de importantă, menită să te introducă către stilul și abordarea locuinței, anume, holul.

Holul este considerat un spațiu neimportant, ipoteza este una irealistă, dimpotrivă, trebuie să i se acorde tot atâta atenție câtă i-ai acordat oricărei alte încăperi din casă ta, dacă vrei să te asiguri că locuința ta este frumoasă de la început și până la sfârșit.

Întrucât majoritatea dintre holurile apartamentelor din blocurile din România sunt destul de mici și înguste, alegerea paletei de culori a finisajelor, mobilierului și accesoriilor utilizate în amenajarea lor este unul dintre secretele obținerii unui hol cât mai potrivit preferințelor noastre dar și curentului decorative abordat în restul casei. 

Cel mai important este să evităm culorile închise, aprinse sau stridente și să alegem mai degrabă culori deschise care să sporească vizual luminozitatea oricărui spațiu. Spre exemplu, putem folosi albul, cremul, galbenul pal, griul deschis, precum și bleu sau vernilul în cele mai deschise nuanțe, pot oferi o orientare complet diferită unui hol întunecos și înghesuit și e bine să reținem acest aspect și să ne folosim de el atunci când pornim în căutarea tuturor elementelor pe care vrem să le folosim în amenajare.

Este necesar ca deși avem atât de multe soluții din care să alegem, în varianta ideală, holul ar trebui finisat cu materiale de calitate, rezistente la zgârieturi, umezeală și murdărire accentuată. Așadar, ar trebui să evitam parchetul destinat traficului ușor, gresia ieftină care se poate ciobi prea repede sau tapetul din hârtie care nu poate fi curățat.

Cu privire la finisarea pardoselii putem opta pentru una rezistentă la umezeală, marmură, travertinul, iar pentru pereți vom opta pentru o vopsea lavabilă, un tapet lavabil, un lambriu (în cazul unui interior amenajat în stil rustic), cărămidă sau poate niște panouri decorative ce imită cărămida, piatră. naturală și alte finisaje decorative.

 Alt element foarte important este referitor la piesele de mobilier pentru că oricât de mic ar fi un hol, nu putem să-l lăsăm nemobilat, atât pentru că ar arăta inestetic, cât mai ales pentru că avem nevoie de spații în care să ne putem depozita încălțămintea, hainele de exterior și micile accesorii pe care le folosim în afara casei: umbrele, genți, poșete, mănuși, căciuli, pălării, fulare, etc.

La momentul de față este indicat să evităm cuierele deschise, așa cum se purtau în urmă cu ceva vreme, deoarece hainele expuse la vedere vor duce la încărcarea, aglomerarea și micșorarea spațiului.

Trebuie, de asemenea, evitate și dulapurile dotate cu uși cu deschidere obișnuită în favoarea unor modele dotate cu uși glisante. Iar pentru o maxima eficientizare a spațiului disponibil este indicat să mergem pe varianta mobilierului realizat la comandă, perfect adaptat dimensiunilor holului, iar interiorul dulapurilor proiectate să fie compartimentat cât mai strategic, fără să uităm de sertare sau rafturi.

 Folosește-te de oglinzi în amenajarea holului, ușile glisante ale dressing-ului pot fi placate cu oglinzi sau putem folosi oglinzi pe care să le agățăm direct pe perete.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *